Sibiu International Street ART Festival 2016. Programul celor șapte zile de Artă Stradală

0
580

 

Peste 20 de artiști plastici vor transforma șase școli din Sibiu în opere de artă și vor realiza o instalație în Piața Huet, în cadrul Festivalului Internațional de Artă Stradală, ajuns la debutul celei de-a doua ediții. Evenimentul se va desfășura în perioada 22 – 28 august și va cuprinde un program diversificat, adaptat spiritului urban.

În cadrul Sibiu International Street ART Festival 2016 vor performa cei mai bine cotați artiști din România și două nume de reper la nivel internațional: Fikos din Grecia și Francisco Camilo din Portugalia.  În cele șapte zile de festival, aceștia vor realiza, în echipe sau individual, 17 lucrări pe 6 școli din Sibiu și o instalație în Piața Huet. De asemenea, în premieră la această ediție, Cristian Truca – cel mai reprezentativ artist român în lucrări 3D – va realiza pe asfalt, în fața Magazinului Dumbrava, un desen tridimensional de mari dimensiuni.

Principalele locații în care artiștii vor lucra

artisti-locatii-sisaf2016-final

  • Școala Gimnazială nr. 20 – Treipic
  • Școala Gimnazială nr. 4 – Pulsar, Ilie Mitrea, Alin Trif
  • Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” – Pisica Pătrată
  • Liceul Energetic – Fikos, Saddo, Pren, D21
  • Liceul Teoretic „Constantin Noica” – Pandele, John.S, Petre Mirea, Skinder, Lulu von Schec, Claudiu Peța, Lucian Sandu Milea, Sweet Damage Crew
  • Liceul „Onisifor Ghibu” – Francisco Camilo
  • Piața Huet – Orion (instalație)
  • Magazinul Dumbrava – Cristian Truca (desen 3D pe asfalt)

Programul de lucru al artiștilor diferă în funcție de disponibilitatea lor și de complexitatea lucrărilor, astfel zilele de când aceștia pot fi văzuți performând în locațiile anunțate sunt următoarele:

  • Luni – Liceul „Constantin Noica”, Liceul Energetic, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”;
  • Marți – Școala Gimnazială nr. 4, Școala Gimnazială nr. 20, Piața Huet (instalație);
  • Miercuri – Școala Gimnazială „Regele Ferdinand”, în fața Magazinului Dumbrava (lucrare 3D).

Primul Tur de Artă Stradală din România

Muralele realizate în cadrul acestei ediții vor completa primul Tur de Artă Stradală din România care va cuprinde 31 de lucrări, toate incluse într-un circuit promovat în hoteluri, spații de cazare și puncte de informații pentru turiști, printr-o hartă distribuită gratuit. Această inițiativă vine ca răspuns la reacția pozitivă a turiștilor din Sibiu față de această formă de artă.

„Străinii sunt mai obișnuiți cu street art-ul, îl apreciază ca oricare altă formă de artă și sunt încântați să găsească în Sibiu atracții turistice alternative, în completarea obiectivelor tradiționale din Centrul Istoric. Anul acesta, spre exemplu, ne-a dat elan mesajul unei persoane din Polonia, Magdalena, trimis pe pagina noastră de Facebook: spunea că nu este familiarizată cu locul, dar unul dintre motivele pentru care a ales să viziteze Sibiul este chiar festivalul nostru. Aceasta a fost pentru noi încă a fost o dovadă că ecourile SISAF sunt mari, cu atât mai mult cu cât arta pe care o promovăm este una accesibilă oricui. Astfel, pot intra ușor în contact cu ea atât sibienii din vecinătatea lucrărilor, cei care trec tangențial pe lângă acestea, cât și copiii, părinții sau dascălii din cadrul școlilor pictate”, explică Florina Vlad, art director Sibiu International Street ART Festival.

Pe lângă realizarea picturilor murale, în cadrul festivalului vor mai avea loc workshop-uri, conferințe, proiecții şi concerte, toate cuprinse în cadrul programului prin care se urmărește animarea atmosferei cu activități conexe, pe placul celor care iubesc urbanul, în general, și arta stradală, în particular.

program-sisaf2016-final

  • Luni, 22 august 2016, ora 19:00 – Lansare documentar: „Street Art Festival 2015” și „Tur de artă cu Răzvan Pop” la Librăria Habitus (Piața Mică, nr. 4).
  • Marți, 23 august 2016, ora 16:00 – Dans stradal cu Trupa Kolorat pe str. Nicolae Bălcescu.
  • Miercuri, 24 august 2016, ora 16:00 – Dans stradal cu Trupa Kolorat pe str. Nicolae Bălcescu; ora 17:00 – Întâlnire-dialog cu Lia și Dan Perjovschi cu tema „De ce pictăm ziduri” la Librăria Habitus.
  • Joi, 25 august 2016, ora 15:00 – Workshop cu Alexandra Zidariu, Lucia și Cătălin Precup la Școala Gimnazială nr. 4 (str. Spartacus, nr. 4-6); ora 17:00 – Conferință cu tema „Spațiul urban – al meu, al tău, al nostru” cu Ciprian Ciocan la Librăria Habitus; ora 20:00 – Concert Răzvan Mate și DJ Adub în Piața Huet.
  • Vineri, 26 august 2016, ora 20:00 – Concert All This Band în Piața Huet.
  • Sâmbătă, 27 august 2016, ora 19:30 – Concert unplugged Sergiu Bolotă în Piața Huet; ora 20:00 – Concert Cedry2k în Piața Huet.
  • Duminică, 28 august 2016, ora 13:00 – Street Art Tour – Tur cu bicicletele, cu plecare de la Ziarul Orizontal (Perjovschi), Teatrul Radu Stanca, prin oraș, 11 locații.

Informații și poze zilnice cu evoluția lucrărilor găsiți pe paginile oficiale: Sibiu International Street Art Festival www.streetartfestival.ro și Instagram: @sibiustreetartfestival.

afis-StreetArtFestival2016-final

Sursa foto:Sibiu International Street Art Festival